Parteneri

Proiectul iLearn4Health este posibil datorită colaborării dintre parteneri dedicați din cinci țări.

up_2017_logo_en

Universitatea din Patras - Grecia

Universitatea din Patras a fost fondată în orașul Patras în anul 1964 și a început să funcționeze în anul universitar 1966–67. A contribuit semnificativ la descentralizarea educației universitare în Grecia.
Universitatea din Patras este a treia cea mai mare universitate din Grecia în ceea ce privește numărul de studenți, cadre didactice, personal administrativ, numărul departamentelor și titlurile academice acreditate. Universitatea include 35 de departamente, cu un număr mare de secții și, prin urmare, o gamă largă de domenii. Funcționează cu 180 de laboratoare și 17 clinici complet echipate. Deservește 30.185 de studenți la licență și 3.755 de studenți la master. Are 693 cadre didactice, 232 membri ai personalului științific și 438 angajați administrativi.
Pe lângă parcursul său remarcabil în educație, Universitatea din Patras s-a remarcat și în domeniul cercetării fundamentale și aplicate. A dobândit recunoaștere internațională pentru cercetarea sa de pionierat în domenii precum mediul, sănătatea, biotehnologia, mecanica, electronica, informatica și științele fundamentale. O serie de departamente, laboratoare și clinici au fost desemnate Centre de Excelență, pe baza evaluărilor internaționale.
Universitatea din Patras are o reputație solidă pentru cercetarea de calitate și inovatoare și participă activ la numeroase proiecte de cercetare, organizații științifice și grupuri de cercetare. Împreună cu activitatea sa educațională și științifică, viața de campus dinamică atrage în fiecare an numeroși studenți care aleg această universitate ca primă opțiune pentru studiile superioare.

p–consulting.gr - Grecia

p-consulting.gr este o companie de consultanță IT axată pe formare, înființată în 2012 și cu sediul în Patras (Grecia).
Obiectivele principale ale companiei sunt furnizarea de:
• servicii IT și consultanță de calitate în termeni de afaceri pentru companii și întreprinderi din toate sectoarele economiei,
• servicii de formare care se adresează nevoilor diferitelor grupuri țintă,
• servicii IT, cu accent pe dezvoltarea web și crearea de platforme educaționale online,
• gestionarea și dezvoltarea serviciilor de proiect, în principal orientate spre îmbunătățirea calității persoanelor, în special a persoanelor care provin din grupuri social vulnerabile.
În plus, compania are o rețea bine stabilită, deoarece a implementat până în prezent peste 40 de proiecte europene, cu colaborarea a peste 180 de parteneri, din 24 de țări UE. A implementat sute de proiecte naţionale şi are peste 250 de clienţi în domeniul IT şi suport de afaceri. De asemenea, este remarcabil faptul că p-consulting.gr are numeroase colaborări în proiecte chiar și în afara Europei. În plus, este un membru activ al EfVET din 2012.
p-consulting.gr combină formarea și serviciile IT, prin concentrarea pe formare digitală interactivă, prin dezvoltarea și crearea de cursuri de formare online, jocuri educaționale, instrumente de gamification, aplicații web și mobile folosind tehnologii noi și inovatoare respectând total WCAG2.0 (protocoale de accesibilitate).
Compania deține patru premii europene de bune practici, trei premii în Grecia și unul în Lituania. Scopul său principal este transformarea digitală a afacerilor și organizațiilor prin exploatarea inovatoare a instrumentelor existente care garantează un proces rapid, durabil și eficient.

P-CONSULTING_LOGOS_500

Centre For Competence Development Cyprus Limited - Cipru

CENTRUL PENTRU DEZVOLTAREA COMPEŢENTELOR CYPRUS LIMITED (COMCY) este o organizație non-profit de formare, cercetare și dezvoltare, activă în domeniul managementului de proiect, instruire și consultanță cu sediul în Nicosia, Cipru.
COMCY, se concentrează pe formarea și dezvoltarea diferitelor grupuri țintă și sectoare ale societății, prin participarea la programe și inițiative UE, precum și la implementarea de seminarii de formare în Cipru și în străinătate.
Principalele aspecte ale experienței și expertizei COMCY sunt:
• experiență anterioară în activități de formare și dezvoltare (nivel UE și național)
• expertiză în domeniile cerute și nivelul de competență pe aceasta,
• acces la grupurile țintă directe și indirecte.

Şcoala Primară Agia Napa Primary School - Cipru

„Dimotiko Scholeio Agias Napas – Antoni Tsokkou” este o școală primară publică care oferă educație copiilor cu vârste între 6 și 12 ani, conform Curriculumului Național și reglementărilor Ministerului Educației și Culturii din Cipru. Școala are astăzi 280 de elevi, ceea ce o face cea mai mare școală primară publică din districtul educațional Famagusta, în funcție de populația elevilor. Elevi sunt de 28 de naționalități, cu religii diferite, sunt 25 de limbi diferite vorbite în şcoală, toţi aceştia având și nevoi diferite (copii ai imigranților și refugiaților, copii cu nevoi educaționale speciale și dizabilități - CES - Unitate specială în școală). Astfel, şcoala se constituie într-o comunitate multiculturală diversă. În prezent, școala are 27 de profesori. O echipă entuziastă de profesori care au grijă și îi protejează pe toți elevii noștri în mod egal. Ne dorim ca toți să se simtă fericiți și în siguranță la școală și să învețe.
Participarea școlii la diferite proiecte stimulează creativitatea tuturor, gândirea inovatoare și antreprenorială, abilitățile și competențele de predare și învățare și, în cele din urmă, ajută la îndeplinirea misiunii și obiectivelor instituţiei privind incluziunea și pregătirea în toate aspectele vieții școlare.

Dimotiko Scholeio Agias Napas logo new
fsli_logo

FSLI - România

FSLI este o organizație sindicală reprezentativă la nivel național în domeniul educației (creată în 1990), care include 175.000 de cadre didactice și personal educațional (din grădiniţe, învățământ primar și gimnazial, învățământ secundar superior și VET) și este cel mai mare sindicat din România. Următoarele categorii de membri: cadre didactice, personal nedidactic și personal didactic auxiliar sunt organizațe în 62 de sindicate la nivel județean.
Misiunea FSLI este apărarea intereselor profesionale și educaționale și a drepturilor de muncă ale cadrelor didactice și ale altor categorii profesionale angajate în educație.
În același timp, FSLI acționează pentru apărarea unui sistem educațional de calitate, participativ, democratic și incluziv, ca instrument dinamic pentru o societate mai egală și nediscriminatorie.
Pe lângă activitatea sindicală, care presupune: protecția drepturilor lucrătorilor din sectorul educațional, negocierea colectivă și asigurarea unor salarii decente, participarea la elaborarea legislației, contribuții la structura și conținutul reformei și dezvoltării standardelor, FSLI şi-a dezvoltat o strategie care pune accent pe educația și formarea continuă a profesorilor afiliați.
Din 2010 FSLI s-a concentrat pe implementarea proiectelor de dezvoltare a resurselor umane în școli, în parteneriat cu diferite organisme precum Agenția Națională pentru Asigurarea Calității în Educație. În 2011 s-a creat Centrul Național de Formare, care gestionează astăzi o rețea de 8 centre regionale și 26 de centre județene, care funcționează cu 53 de formatori atestați (plătiți prin proiecte ca experți). Aceştia care au pregătit până în 2022, 26.219 cadre didactice în domeniile:
• asigurarea calitatii în sistemul de învăţământ;
• egalitatea de șanse,
• sănătatea și securitatea în școli, managementul stresului în mediul școlar;
• management școlar, management educațional, management de proiect,
• dialog social și leadership, comunicare, negociere colectivă, tehnici de negociere,
• predarea în școli incluzive și managementul integrării copiilor cu nevoi educaționale speciale la clasă
• abilități digitale pentru profesori în timpul pandemiei de COVID-19/folosirea platformelor de predare.
Echipa de experți are competențe extinse și certificare în:
• formarea adulților;
• elaborarea de metodologii și orientări pentru personalul din școală și pentru autoritățile educaționale la nivel național;
• elaborarea de curriculum de formare elaborat pentru diferite materii și subiecte;
• proiectarea de cursuri personalizate pentru profesori;
• implementarea sănătății și siguranței în școli.
FSLI a implementat între 2012 – 2014, primul proiect din România dedicat SĂNĂTĂȚII și SECURITĂŢII ÎN ȘCOALĂ folosind Norway Grants Fund. Proiectul 2012-104522 „Dezvoltarea structurilor de dialog în sectorul educației” s-a concentrat pe: crearea unui manual și a unui set de instrumente pentru directorii de școală privind SĂNĂTATEA ȘI SIGURANȚA în școli, furnizarea unei instruiri pentru 1240 de profesori și directori pe probleme de sănătate și siguranță și realizarea unui cercetări extinse la nivel național privind politicile, măsurile și acțiunile de sănătate publică aplicate în sistemul de învățământ românesc. Proiectul a fost premiat ca cea mai bună practică în Europa în 2014, la Oslo de către Norway Grants și a stat la baza altui proiect implementat la nivel european de Comitetul Sindical European pentru Educație în perioada 2014 – 2016. Acest proiect finanțat de Comisia Europeană denumit „Partenerii Sociali promovează locuri de muncă decente în educație” a avut ca scop susţinerea inițiativelor partenerilor sociali de a promova locuri de muncă sănătoase și sigure în sectorul educației pentru O VIAȚĂ PROFESIONALĂ MAI SĂNĂTOASĂ - CERINȚA PENTRU EDUCAȚIA DE CALITATE. Proiectul a urmărit să dezvolte îndrumări concrete și practice, videoclipuri și alte instrumente privind promovarea sănătății și prevenirea stresului profesional și combaterea riscurilor psihosociale în educație.
Una dintre principalele inovații ale echipei FSLI este o platformă de e-learning dedicată formării profesionale continue a profesorilor creată în 2011. De atunci, instrumentele utilizate pe platformă au fost îmbunătățite constant. Astăzi oferim 10 training-uri online diferite (toate acreditate prin Ordin al Ministerului Educației Naționale, fiind atribuite credite profesionale transferabile). Din septembrie 2020 dezvoltăm o formare inovatoare pentru profesori „Profesor Online” care este un curs de educație digitală accelerată, care se desfășoară online și se bazează pe o metodologie de predare și formare recunoscută la nivel european. Până în prezent, 25.725 de profesori au început formarea, 15.475 dintre acestia au obținul certificatul de atestare și 85% dintre aceștia sunt activi pe platformele digitale în fiecare zi.
În prezent, FSLI implementează 3 proiecte finanțate de Granturile Norvegiene cu obiective privind managementul stresului în școli, bunăstare în sectorul educațional, promovarea sănătății și siguranței în școli, creșterea participării tinerilor profesori și lideri în procesul de luare a deciziilor și alte proiecte finanțate de Erasmus+.

OIC Poland Foundation - Polonia

Fundația OIC Polonia acționează pentru progresul economic și social în sud-estul Poloniei din 1991 și aparține grupului lider de organizații de formare din regiunea Lublin. Scopul principal al Fundației OIC Polonia este prevenirea șomajului și stimularea dezvoltării economice prin implementarea programelor educaționale și de consiliere, adresate locuitorilor din regiune. Din 2003, a implementat peste 150 de proiecte diferite cofinanțate de UE în cadrul diferitelor programe precum FSE, FEDR, al 6-lea program-cadru, Interreg IIIA și IIIC, LLP, Erasmus pentru tineri antreprenori sau programul Erasmus+, care operează la nivel local, național și internațional.

Logo San Viator

Centro San Viator - Spania

Centro San Viator a fost înființat în 1953 în regiunea Enkarterri, în provincia Biscaya (Ţara Bascilor), într-o zonă rurală unde oportunitățile de muncă sunt de obicei în activitatea agricolă și zootehnică. Locailtăţile situate într-o zonă muntoasă și cu un peisaj accidentat, iar comunicațiile terestre prezintă multe dificultăți care accentuează lipsa de oportunități pentru locuitorii regiunii.
Centro San Viator oferă cursuri de la grădiniţă până la liceu (inclusiv învăţământ profesional - tehnic) pentru a satisface nevoile a peste 1000 de elevi care lucrează cu un personal de aprox. 100 de profesioniști. Oferta VET include: comerț cu amănuntul, mecanica auto, mecanizare, electronică-electricitate, educația copilului și geriatrie. Oferă cursuri pentru șomeri, pentru a răspunde procentului mare de șomaj care există în prezent în această regiune. În completarea ofertei noastre, promovăm și cursuri de formare pentru lucrătorii activi.
Suntem o entitate cu un puternic caracter social și un obiectiv prioritar: ajutarea persoanelor cu mai puține oportunități, cu risc de excludere. Primim anual aproximativ 150 de elevi care au renunțat la alte școli sau care sunt expuși riscului de părăsire timpurie a școlii.
În 2001 am început să lucrăm la sistemul nostru de calitate și în acest scop am creat o echipă specifică, deoarece am realizat că trebuie să creăm noi standarde de lucru. După 3 ani de dezvoltare a tuturor proceselor, în 2004 am obținut ISO 9001:2000 și am continuat să obținem, în 2005, Silver Q în sistemul EFQM. Dar nu ne-am oprit aici. Știm cât de important este să menținem toate sistemele de calitate în viață și în 2010 am obținut ISO 14001 pentru managementul mediului și ne concentrăm acum pe Gold Q. Toate acestea certifică că toate sarcinile efectuate de Centro San Viator îndeplinesc standardele de calitate cerute de diferite organisme publice, precum Ministerul Educației, SEPIE (AN spaniol) sau UE.
Suntem, de asemenea, acreditați cu Carta Erasmus pentru Învățământul Superior și Carta Erasmus+ VET și Mobilitatea Educației școlare KA120.

Errotu - Spania

ERROTU, cu sediul în San Sebastián, este un IMM înființat în 2014, care lucrează în jurul unor grupuri vulnerabile specializate, în special a societății în vârstă, și a celor cu dizabilități sau cu nevoi de accesibilitate. Are două direcții de lucru: pe de o parte, consultanță și formare, iar pe de altă parte, managementul, dezvoltarea și asigurarea calității proiectelor, toate orientate spre îmbunătățirea calității vieții oamenilor, în special a grupurilor vulnerabile.
De mai bine de 15 ani, Errotu activează în domeniile de consultanță pentru instituții publice și private, management al calității, management de proiect, formare și a participat activ la mai multe congrese și forumuri. Errotu a participat și a dezvoltat proiecte de cercetare-dezvoltare atât naționale, cât și internaționale, majoritatea lucrând cu persoane cu dizabilități. La nivel european, compania participă sau a participat ca partener la 10 proiecte Erasmus+, fiind Coordonator al Managementului Calității și Evaluator Intern în toate acestea.

Imprimir

Ε. Κωστοπούλου

Επίκουρη Καθηγήτρια Παιδιατρικής Ενδοκρινολογίας Ιατρικής Σχολής Πανεπιστημίου Πατρών

ΠΤΥΧΙΟ ΙΑΤΡΙΚΗΣ: Ιατρική Σχολή Πανεπιστημίου Πατρών, Ιούλιος 2003, Βαθμός «Λίαν καλώς».

ΥΠΗΡΕΣΙΑ ΥΠΑΙΘΡΟΥ: Περιφερικό Ιατρείο Πλανητέρου – Κ.Υ. Κλειτορίας Αχαΐας (16/02/04-23/02/05).

ΕΙΔΙΚΕΥΣΗ: Τίτλος ειδικότητας Παιδιατρικής (Ιανουάριος 2013) – Πανεπιστημιακό Γενικό Νοσοκομείο Πατρών.

ΔΙΔΑΚΤΟΡΙΚΟΣ ΤΙΤΛΟΣ: Διδάκτορας Πανεπιστημίου Πατρών μετά την επιτυχή υποστήριξη της Διδακτορικής Διατριβής με τίτλο «Αρνητική μεταβίβαση του σήματος της αυξητικής ορμόνης σε παιδιά με ανεπάρκεια αύξησης» (Ιούλιος 2013).

ΕΞΕΙΔΙΚΕΥΣΗ: 1) Επιστημονική συνεργάτις του Τμήματος Παιδιατρικής Ενδοκρινολογίας και Διαβήτη του Πανεπιστημιακού Γενικού Νοσοκομείου Πατρών επί 5 έτη (24/02/05-12/08/06, 19/05/08-25/10/10, /01/13-/01/14).

2) Εξειδίκευση στην Παιδιατρική Ενδοκρινολογία στα νοσοκομεία University College London Hospital και Great Ormond Street Hospital, Λονδίνο, Ηνωμένο βασίλειο (Ιούνιος 2014 – Ιούνιος 2016).

ΜΕΤΕΚΠΑΙΔΕΥΣΗ: Στην Παιδιατρική Νευρολογία στο Frenchay Hospital και Bristol Children’s Hospital (09/01/14-31/05/14).

ΘΕΣΕΙΣ ΕΡΓΑΣΙΑΣ ΜΕΤΑ ΤΗΝ ΕΙΔΙΚΕΥΣΗ ΚΑΙ ΕΞΕΙΔΙΚΕΥΣΗ: 1) Επίκουρη Καθηγήτρια Παιδιατρικής Ενδοκρινολογίας Ιατρικής Σχολής Πανεπιστημίου Πατρών (2025).

2) Επιμελήτρια Παιδιατρικής, Παιδιατρική Κλινική Πανεπιστημιακού Γενικού Νοσοκομείου Πατρών (2016-2024).

ΕΡΕΥΝΗΤΙΚΟ ΕΡΓΟ: Συμμετοχή σε 5 πολυκεντρικές και πολλαπλές κλινικές μελέτες.

ΣΥΓΓΡΑΦΙΚΟ ΕΡΓΟ: 1) Συγγραφή 76 πλήρων δημοσιεύσεων σε διεθνή περιοδικά (71 με αναφορά στο Pubmed).

2) Συνολικά 102 αναρτημένες ανακοινώσεις, σε 51 διεθνή και 51 ελληνικά επιστημονικά συνέδρια και ημερίδες.

ΠΡΟΣΚΕΚΛΗΜΕΝΗ ΟΜΙΛΗΤΡΙΑ: 37 διαλέξεις μετά από πρόσκληση.

ΠΡΟΦΟΡΙΚΕΣ ΠΑΡΟΥΣΙΑΣΕΙΣ: 21 προφορικές παρουσιάσεις, σε 7 διεθνή και 14 ελληνικά επιστημονικά συνέδρια και ημερίδες.

ΣΥΝΕΔΡΙΑ/ΗΜΕΡΙΔΕΣ: Συνολικά 170 (135 εθνικά, 35 διεθνή).

Δρ Παπαχατζή Ελένη

Παιδίατρος

Γεννήθηκε στην Πάτρα. Αποφοίτησε από την Ιατρική Σχολή του Πανεπιστημίου Πατρών με βαθμό Λίαν Καλώς. Ακολούθησε Μεταπτυχιακές Σπουδές στην Υγιεινή και τη Δημόσια Υγεία, στο Εργαστήριο Υγιεινής του Πανεπιστημίου Πατρών με το οποίο συνεργάζεται έως σήμερα. Κατέχει Μεταπτυχιακό στη Δημόσια Υγεία με κατεύθυνση Λοιμώδη Νοσήματα (Εθνική Σχολή Δημόσιας Υγείας, ΕΣΔΥ, Αθήνα) και Διδακτορικό Δίπλωμα από την Ιατρική Σχολή του Πανεπιστημίου Πατρών. Ειδικεύθηκε στο Πανεπιστημιακό Γενικό Νοσοκομείο Πατρών (ΠΓΝΠ) και εξειδικεύθηκε στα νοσοκομεία University College London Hospital (UCLH) και St Mary’s Hospital, Imperial College Healthcare NHS Trust στο Λονδίνο (Παιδιατρική Λοιμωξιολογία). Εργάζεται ως Επικουρική Επιμελήτρια στη Μονάδα Εντατικής Νοσηλείας Νεογνών στο Πανεπιστημιακό Γενικό Νοσοκομείο Πατρών. Έχει παρουσιάσει το ερευνητικό της έργο σε 30 συνέδρια (εθνικά, ευρωπαϊκά και παγκόσμια) ενώ έχει συμμετάσχει ως ερευνήτρια σε εθνικές πολυκεντρικές επιδημιολογικές μελέτες (Ε.ΜΕ.ΝΟ., Hprolipsis) καθώς και σε ευρωπαϊκά προγράμματα προαγωγής υγείας σε παιδιά προσχολικής και σχολικής ηλικίας (Health4EUkids, Joint Action for the implementation of best practices and research results on Healthy Lifestyle for the health promotion and prevention of non-communicable diseases and risk factor). Συμμετέχει στη διδασκαλία προπτυχιακών και μεταπτυχιακών φοιτητών στο Πανεπιστήμιο Πατρών στον τομέα της Δημόσιας Υγείας (Προαγωγή Υγείας, Κοινωνική και Προληπτική Ιατρική) καθώς και σε εθελοντικές δράσεις που αφορούν στη Δημόσια Υγεία (street action, δράσεις για ευάλωτες κοινωνικές ομάδες, ευαισθητοποίηση πληθυσμού κα).

Ε.Μαγριπλή

Επίκουρη Καθηγήτρια Διατροφικής Επιδημιολογίας & Δημόσιας Υγείας, στο Γεωπονικό Πανεπιστήμιο Αθηνών, Επισκέπτρια Καθηγήτρια, Τμήμα Ιατρικής Πανεπιστημίου Πατρών

Η Εμμανουέλα Μαγριπλής είναι Επίκουρη Καθηγήτρια Διατροφικής Επιδημιολογίας & Δημόσιας Υγείας, με ενεργή συμμετοχή σε πολλά αξιόλογα ιδρύματα. Η έδρα της είναι στο Γεωπονικό Πανεπιστήμιο Αθηνών, Τμήμα Τεχνολογίας Τροφίμων & Διατροφής του Ανθρώπου, αλλά είναι επίσης Επισκέπτρια Καθηγήτρια στο Πανεπιστήμιο Πατρών (Ιατρική Σχολή), Τμήμα Υγιεινής. Η ακαδημαϊκή της πορεία περιλαμβάνει συνεργασίες με το Πανεπιστήμιο της Οξφόρδης (Center for Statistics in Medicine) και το Αριστοτέλειο Πανεπιστήμιο (Ιατρική Σχολή). Τα ερευνητικά της ενδιαφέροντα επικεντρώνονται στη διατροφή και τα χρόνια νοσήματα, γεγονός που την οδήγησε να ηγηθεί της βάσης δεδομένων και της διάδοσης των αποτελεσμάτων της Πανελλαδικής Μελέτης Διατροφής & Υγείας (ΠΑ.ΜΕ.ΔΥ). Η κυρία Μαγριπλή συμμετέχει ενεργά σε δύο ευρωπαϊκά ερευνητικά προγράμματα: το Health4EUkids και το PIMENTO (e-Cost). Για το Health4EUKids είναι υπεύθυνη για μεθόδους συμβουλευτικής σε θέματα διατροφής και τρόπου ζωής για την πρόληψη της παιδικής παχυσαρκίας και στο PIMENTO συν-ηγείται μελέτης με στόχο τη χαρτογράφηση της συχνότητας και της ποσότητας πρόσληψης τροφίμων που έχουν υποστεί ζύμωση στις 4 ευρωπαϊκές περιφέρειες, έχοντας δημιουργήσει και στοχευμένο ερωτηματολόγιο για τη συγκεκριμένη μελέτη. Συμμετέχει επίσης ενεργά στο έργο OACCUS (Outdoor Against Cancer Connect us), κυρίως στον 2ο πυλώνα «ισορροπημένη διατροφή», με στόχο την εκπαίδευση των επιζώντων από καρκίνο σχετικά με τις διατροφικές συστάσεις και την ενίσχυση της κατανόησής τους, αλλά και την εκπαίδευση των επαγγελματιών υγείας σχετικά με τη σημασία της έμφασης στους διατροφικούς δείκτες και την προώθηση των διατροφικών οδηγιών σε πρακτική μορφή. Η κυρία Μαγριπλή είναι επίσης ένα από τα βασικά μέλη του έργου για την επισιτιστική επισφάλεια που στοχεύει στην ανάπτυξη ενός σχεδίου επισιτιστικής ασφάλειας στο πλαίσιο της βιώσιμης ανάπτυξης στην Ελλάδα μετά την COVID-19. Η εμπειρογνωμοσύνη της αναγνωρίζεται από τους ρόλους της σε διάφορες επαγγελματικές εταιρείες (πρόεδρος της ομάδας εργασίας Επιδημιολογίας της Ελληνικής Εταιρείας Αθηροσκλήρωσης) και τον διορισμό της στην Ομάδα Εργασίας της Ευρωπαϊκής Επιτροπής για τη θέσπιση ανώτερων ορίων χρήσης μικροθρεπτικών σε τρόφιμα & συμπληρώματα διατροφής. Έχει επίσης προσκληθεί να συμμετάσχει στην ηλεκτρονική ομάδα εργασίας (EWG) για την ανάπτυξη διατροφικών κατευθυντήριων γραμμών για την υποστήριξη του FAO και του ΠΟΥ, με στόχο να διερευνηθούν πώς τα ευρωπαϊκά μέλη αναπτύσσουν και ενσωματώνουν τη βιωσιμότητα στις διατροφικές τους κατευθυντήριες γραμμές, να αξιολογηθούν τα υπάρχοντα διεθνή εργαλεία και να προταθούν συστάσεις στο CCEURO34 για τη δημιουργία κατευθυντήριων γραμμών που ενσωματώνουν προσεγγίσεις βιωσιμότητας και συστημάτων τροφίμων. Στόχος είναι να δοθούν κατευθυντήριες γραμμές για να βοηθηθούν τα ευρωπαϊκά μέλη να αναπτύξουν πιο βιώσιμες διατροφικές κατευθυντήριες γραμμές. Αυτήν τη στιγμή έχει 92 δημοσιεύσεις σε περιοδικά με κριτές, 5 σχολικά βιβλία και 3 κεφάλαια βιβλίων, και h-index 25 (Google Scholar). Είναι επίσης κριτής σε επιστημονικά περιοδικά και υπηρετεί σε συντακτικές θέσεις για πολλά καθιερωμένα περιοδικά διατροφής (π.χ. EJON).

Ε.Γκιντώνη

Κλινική Ψυχολόγος, Δρ. Νευροψυχολογίας

Η Ευγενία Γκιντώνη είναι Κλινική Ψυχολόγος και Διδάκτωρ Νευροψυχολογίας του Πανεπιστημίου Κρήτης με μεταπτυχιακή εξειδίκευση σε θέματα ψυχικής υγείας (MSc Mental Health – ΕΚΠΑ) και στην Ηγεσία και Διοίκηση στην Εκπαίδευση (M.Ed. Università ROMA TRE). Διαθέτει πολυετή εμπειρία σε κλινικά και εκπαιδευτικά περιβάλλοντα, όπως Ψυχιατρικά Νοσοκομεία, Μονάδες Πρωτοβάθμιας Φροντίδας Υγείας, Ιατροπαιδαγωγικά Κέντρα και Συμβουλευτικές Μονάδες Ειδικής Αγωγής, ενώ από το 2010 υπηρετεί ως Ψυχολόγος στο Εθνικό Σύστημα Υγείας.

Σήμερα εργάζεται στο Πανεπιστημιακό Γενικό Νοσοκομείο Πατρών, ενώ παράλληλα παρέχει διδακτικό και ερευνητικό έργο στο Πανεπιστήμιο Πατρών, καθώς και σε συνεργασία με άλλα πανεπιστήμια του εσωτερικού, όπως το Πανεπιστήμιο Ιωαννίνων και το Ιόνιο Πανεπιστήμιο, αλλά και του εξωτερικού όπως το Πανεπιστήμιο του Manchester  στην Αγγλία και το Πανεπιστήμιο Notre-Dame στο Σίδνεϋ της Αυστραλίας.

Έχει συμμετάσχει ενεργά σε αρκετά ερευνητικά προγράμματα, εστιάζοντας στην ψυχομετρία, τη νευροψυχολογική αξιολόγηση συνδυαστικά με την εφαρμογή αλγορίθμων μηχανικής μάθησης για την πρόβλεψη συμπεριφορών και τη βελτίωση της εκπαιδευτικής διαδικασίας μέσω της παιχνιδοποίησης της μάθησης (gamification). Η συμβολή της στο πεδίο της νευροεκπαίδευσης και της παιχνιδοποίησης αποτελεί σημαντικό στοιχείο για την επιτυχή υλοποίηση εκπαιδευτικών προγραμμάτων. Οι δημοσιεύσεις της καλύπτουν θέματα ψυχικής υγείας, θεραπευτικών προσεγγίσεων και εκπαίδευσης όπως η αξιολόγηση της συναισθηματικής νοημοσύνης και η ψυχομετρία σε εκπαιδευτικά περιβάλλοντα, και έχουν δημοσιευτεί σε έγκριτα διεθνή επιστημονικά περιοδικά με υψηλό δείκτη απήχησης.

Η εξειδίκευσή της στη Συστημική Ψυχοθεραπεία, στη Γνωσιακή Συμπεριφορική Θεραπεία και στην Τραυματοθεραπεία, σε συνδυασμό με την εκτενή της ερευνητική δραστηριότητα, την κλινική εμπειρία και το εκπαιδευτικό της έργο, αποτελεί πολύτιμο στοιχείο για την προώθηση της ψυχολογίας και της εκπαίδευσης.

Α. Βανταράκης

Καθηγητής Υγιεινής του τμήματος Ιατρικής του Πανεπιστημίου Πατρών

Καθηγητής Υγιεινής του τμήματος Ιατρικής του Πανεπιστημίου Πατρών από το 2017. Επίκ.Καθηγητής στο Εργαστήριο Υγιεινής και Προστασίας Περιβάλλοντος στο Τμήμα Ιατρικής του Δημοκρίτειου Πανεπιστημίου Θράκης, Ελλάδα (Ιούνιος 2004 – Μάης 2008). Πρώην Tεχνικός Επιθεωρητής στον Ενιαίο Φορέα Ελέγχου Τροφίμων, Υπουργείο Αγροτικής Ανάπτυξης, Υπεύθυνος τμήματος Εργαστηριακών Ελέγχων & Μετρήσεων. Πρώην Τεχνικός Επιθεωρητής στο Κέντρο Πρόληψης Επαγγελματικών Κινδύνων/Επιθεώρηση Εργασίας Δυτικής Ελλάδος σε θέματα Υγιεινής & Ασφάλειας εργαζομένων.

Το ερευνητικό του αντικείμενο είναι Δημόσια Υγεία και Περιβάλλον. Έχει επιβλέψει πάνω από 25 ευρωπαϊκά προγράμματα (Ευρωπαϊκή Ένωση, Horizon, FP7, Erasmus, Interreg κλπ.) και πάνω από 60 ερευνητικά προγράμματα και έχει/είχε την επιστημονική ευθύνη (Υπουργεία, ΠΕΠ, Νομαρχίες, Δήμοι). Είναι συγγραφέας 135 ερευνητικών εργασιών σε ξενόγλωσσα περιοδικά, 12 ερευνητικών εργασιών σε ελληνόγλωσσα και 150 άρθρων σε ελληνικά περιοδικά/εφημερίδες, ενώ παράλληλα έχει επιμεληθεί, μεταφράσει και συγγράψει πολλά βιβλία.

Είναι μέλος 10 επιστημονικών εταιρειών και Βοηθός εκδότη (Assoc. Editor) στα περιοδικά Water Science Technology & Water Safety, Advances in Public Health καθώς και μέλος του Συντακτικού Συμβουλίου (Editorial Board) του περιοδικού Food & Environmental Virology, Journal of Diseases and Global Health, Advances in Public Health και κριτής στα περιοδικά Virology Journal, Journal of Virological Methods, Environmental Research and Hygiene, International Public Health Journal).

Έχει διοργανώσει 5 ξένα και 20 ελληνικά συνέδρια/ημερίδες, έχει δημοσιεύσει πάνω από 150 ανακοινώσεις σε πρακτικά διεθνών συνεδρίων, 70 ανακοινώσεις σε πρακτικά ελληνικών συνεδρίων, 9 ομιλίες ως προσκεκλημένος σε διεθνή συνέδρια και πάνω από 50 διαλέξεις/εισηγήσεις σε ελληνικά συνέδρια και ημερίδες.